ASOCIAȚIA VICTORIA SUFLETELOR ÎMPREUNĂ

Asociația Victoria Sufletelor Împreună ( VSI) a luat ființă în anul 2021 , ca răspuns la nevoile pe care noi, le-am văzut în societatea românească în ultimii ani. Trăim într-o societate ale cărei idealuri au fost răsturnate, unde valorile morale și spirituale sunt pe ultimele locuri, dorim să fim un exemplu în ceea ce privește atitudinea în relații, dorim să ne implicăm în viața socială a orașului arătând dragoste și iertare, dorim să oferim ajutor material și spiritual, învățându-I pe cei care doresc, ce înseamnă a trai în pace, bucurie și bună înțelegere. Toate acestea pot fi rezumate în două cuvinte: schimbarea mentalității.Începutul este unul timid, dar an după an, ni se vor alatura oameni deosebiți cu care ne vom implica în activitatea Asociației astfel încât impactul în viața socială să fie unul considerabil.Eu și colegii mei, alături de partenerii noștri venim în ajutorul copiilor, pre-adolescenților , persoanelor private de libertate, persoanelor din categoriile defavorizate prin programe în domeniile sănătății, educației, social umanitare, dezvoltare personală, reintegrare socială.

Website:
www.visuim.com

Notă! Formularul de donație poate fi completat doar între 1 Ianuarie și 27 Mai ale anului curent.
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular