Asociația Via Mariae

Informații despre organizație

Ruta de pelerinaj Via Mariæ este un drum spiritual turistic. Un drum de pelerinaj, care se bazează pe cinstirea Sfintei Maria de către popoarele din Europa Centrală, dar totodată unește locurile marianeși valorile istorice, culturale aflate de-a a lungul traseului, fără să facă deosebire în funcție de religie. Are ca scop construirea în Europa Centrală a traseului turistic și de pelerinaj, respectiv a rețelei care să sistematizeze valorile religioase din această regiune. Via Mariæ face legătura în direcția est-vest între Mariazell din Austria, Budapesta, Máriapócs și Șumuleu Ciuc, iar în direcția nord-sud între Czestochowa, Esztergom, Budapesta și Medjugorje. Drumul trasează o cruce pe harta Europei Centrale ( Austria, Ungaria, România, Slovacia, Polonia, Croația, Bosnia), realizând astfel o rețea de trasee de pelerinaj bazate pe valorile locale, asemănător cu El Camino. Acest drum se adresează tuturor, îi cheamă pe toți. Îi așteaptă pe cei, care – indiferent de naționalitate, religie, doresc să fie pelerini în scop religios, spiritual, de autocunoaștere și îi așteaptă și pe cei care doresc să pășească pe acest drum deocamdată doar în scopuri turistice sau sportive.

Redirecționează simplu și rapid

Informații personale

Adresă de domiciliu

Semnătură olografă

Captcha

Fii un super-erou civic

Dacă tu nu poți redirecționa impozitul,sau vrei să dai o mână de ajutor în plus,poți susține organizația să strângă mai multe formulare,sau poți susține proiectul redirectioneaza.ro printr-o donație.

Give an extra hand

Distribuie pagina

Distribuie această pagină pe rețelele sociale, și încurajează-ți prietenii să completeze formularul online pentru organizația în care crezi, simplu și în siguranță, pe redirectioneaza.ro.

Copiază linkul

Colectează formulare tipărite

Descarcă declarația 230 necompletată, printează mai multe exemplare. Convinge cât mai mulți prieteni să îl completeze, și trimite documentele organizației.

Susține redirectioneaza.ro

Împreună digitalizăm România!Platforma Redirecționează este un proiect dedicat ONG-urilor, dezvoltat de organizația Code4Romania.Află cum poți susține activitatea noastră.