Asociatia Banca Regionala pentru Alimente Galati

Informații despre organizație

Asociația Banca Regionala Pentru Alimente Galati (BpA) este o organizație non-profit, neafiliatӑ politic sau religios, echidistantӑ şi funcționeazӑ dupӑ principiile Federației Europene a Bӑncilor pentru Alimente-FEBA.BpA are scopul de a prelua, depozita corespunzӑtor produsele alimentare şi nealimentare aflate în termen de valabilitate, unele chiar cӑtre sfârşitul acestui termen, precum şi acelea care nu mai sunt necesare deținӑtorilor, dar care sunt în termen şi bune pentru consum, şi de a le distribui gratuit şi fӑrӑ discriminare ONG-urilor ce gestioneazӑ programe sociale pentru acoperirea necesitӑților celor ce au nevoie de ele şi fac parte din categorii sociale defavorizate (de ex. familii numeroase, copii, şomeri, bӑtrâni, persoane bolnave, etc.).Cele 2 obiective ale BpA sunt: reducerea risipei alimentare şi ajutorarea persoanelor în nevoie sau în risc de excluziune socialӑ.

Notă! Formularul de redirecționare poate fi completat doar între 1 ianuarie și 26 Mai al anului curent.