In perioada 15-17 august 2025 organizam ediția a VI a Fest-în-Vale, un festival independent, de dimensiuni mici, organizat în pitorescul sat Breb din Maramureș, care aduce la un loc oamenii locului , artiștii, turiștii, frumusețea aparte a locurilor șt tradițiile specifice Maramureșului. Ne adunăm toți, într-un cadrul natural bucolic, pentru muzica bună, diferite ateliere, artă, carte, speakeri. La rândul nostru, susținem o cauză încă de la prima ediție, respectiv Centrul de zi Micul Print Din Sighetu Marmației, în favoarea căruia organizam anual o licitație de tablouri pictate la Casa din Vale Breb, iar sumele strânse sunt direcționate integral către Centrul de zi Micul Print. Dacă rezonezi cu activitatea și misiunea noastră, te rugăm să ni te alături proiectului nostru..
Redirecționand 3,5% din impozitul datorat statului, către Asociația Culturala Casa din Vale Breb, susții turismul responsabil, turismul rural și cultural, crearea de locuri de munca pt localnici, regenerarea rurală, revitalizarea meșteșugurilor locale, conservarea arhitecturii tradiționale din zonă, dar și a tradițiilor și a obiceiurilor, reinsufletirea Culturala a satului, prin intermediul evenimentelor culturale desfășurate la Grădina Culturală Breb
Împreună facem #fainsibine la Breb.Vă multumim!